Un strop de trecut la un click distanță


suport bijuterii din argint in forma de pisica cu coada lunga

Recent mi-am cumpărat o pisică. Da, știu. “De ce nu ai adoptat una?” mă veți întreba. Pentru că pisica mea nu are blăniță moale și nici ochi sticloși. Nu toarce dimineața la trezire și nici nu miaună pe la ușă așteptându-ne nerăbdătoare.

În schimb, stă cuminte pe o etajeră, fix acolo unde am lăsat-o. Cam neobișnuit pentru o pisică, nu-i așa? Nu și dacă are coada luuuuungă, numai bună de ținut inele, și în loc de blană este placată cu argint.

Și asta pentru faptul că pe lângă pisicile… în blăniță și mustăți (în loc de carne și oase), îmi plac foarte mult… antichitățile. Așa că nu o dată m-am trezit rătăcind printre toate anticariatele de la Universitate în căutare de vreo comoară ascunsă. Sau vreun târg de antichități acolo unde poți găsi de la insigne, discuri de vinil, monede sau fotografii vechi până la tablouri, argintărie, mobilă pictată sau aparținând unui stil deja consacrat.

Țin minte că treceam întâmplător pe lângă Palatul Șuțu când am văzut că în curtea lui se desfășura celebrul târg de antichități. Bineînțeles că nu am rezistat fără să arunc măcar o privire. Și bineînțeles că… m-am îndrăgostit iremediabil. Oare ce obiect să fi fost “vinovat” de a-mi fi furat inima?

Un gramofon! (și un pic de istorie)

gramofon vintage retro cu palnie aurie his master's voice
Al meu gramofon utilizat drept recuzită la niște filmări

 Cu pâlnia lui aurită, cu catifeaua netedă așteptând ca o placă să se odihnească acolo pentru ca acul să transpună în sunete acele mici striații uniforme. Bineînțeles, His Master’s Voice. Un fel de Sony al veacului trecut. Deși chiar dacă pare că aceasta era firma care producea gramofonul, în realitate compania se numea Victor Talking Machine. Iar celebra siglă ce se regăsește pe aproape toate mașinăriile vremii îl înfățișează pe cățelușul Nipper care se uită în pâlnia gramofonului. De fapt, fox terrierul Nipper a existat în realitate fiind modelul pictorului Francis Barraud care l-a imortalizat în opera sa din 1989 intitulată… “His Master’s Voice”.

Astăzi când vrem să ascultăm muzică și tot ce trebuie să facem este să deschidem cu un deget aplicația Youtube sau Spotify, nici măcar nu ne mai punem problema cum era acum mai bine de 150 de ani, de pildă, când oamenii încercau să înregistreze sunetele din jurul lor.

Însă, puțini sunt cei care știu că bunicul gramofonului a fost fonograful lui Thomas Edison care și-a anunțat invenția pe 21 noiembrie 1877. Și totuși, nu el este cel care a reușit să înregistreze sunete pentru prima dată și să găsească o modalitate de a le reda ulterior, ci inventatorul francez Charles Cros. El perfecționase primul aparat pentru înregistrare fonografică, numit fonoautograf, ce a fost inventat în 1857 de către francezul Édouard-Léon Scott de Martinville. Acesta reușise să inscripționeze vibrațiile sonore pe un anumit suport însă nu descoperise și modalitatea de redare ulterioară.

Continuând cercetările lui Scott, Charles Cros a depus la Secretariatul Academiei de Științe din Paris, pe 30 aprilie 1877, deci cu aproximativ 6 luni înaintea lui Edison, un plic sigilat în care descria procesul de înregistrare și reproducere a sunetelor audibile. Aparatul pe care inventatorul francez îl concepuse se numea paleofon, însă nu a văzut niciodată lumina zilei. Și asta tocmai pentru că scrisoarea sa a fost prezentată de-abia în sesiunea de deschidere a lucrărilor, pe 3 decembrie 1877, când deja Edison își făcuse publică propria invenție.

Și totuși, chiar dacă paleograful lui Charles Cros nu a fost niciodată construit, el este prima persoană care a conceput o metodă realizabilă de înregistrare și redare a sunetului. Și implicit, el merită laurii pentru că astăzi ne putem bucura liniștiți de Youtube!

Însă inventatorul gramofonului este Emil Berliner care, în 1886 încerca să obțină un patent pentru discurile sonore. Însă metoda prin care acestea erau imprimate a fost considerată mult prea asemănătoare cu cea a lui Charles Cros, așa că cererea i-a fost respinsă. Ambițios din fire, nu a renunțat, ci a continuat să găsească modalități pentru a obține formula optimă de redare a sunetului cu ajutorul discurilor create din diverse tipuri de materiale. Însă de-abia trei ani mai târziu, în iulie 1889, Berliner găsește formula câștigătoare: să producă în masă discuri de cauciuc tare ce erau presate cu ajutorul unei matrițe de zinc.

Și totuși nici el nu este părintele companiei Victor Talking Machine a cărei siglă o poartă cu mândrie gramofonul meu, ci Eldridge Johnson, un inginer american ce a patentat un procedeu personal de producție a discurilor pentru gramofon și asta după ce perfecționase deja aparatul ce funcționa cu ajutorul unui motor pe bază de arc. Celebra manivelă care punea discul în mișcare.

Inițial, el crea aparatele pentru discurile lui Berliner. Ulterior, în urma unor neînțelegeri comerciale, acesta a preluat întregul procedeu de producție și a reușit să puna bazele uneia dintre cele mai de succes companii americane, Victor Talking Machine, înființată în 1901. Care există și astăzi, chiar dacă a trecut printr-o serie de transformări pe parcursul unui întreg secol.

 A devenit între timp, RCA Records și se ocupă de unii dintre cei mai cunoscuți artiști din lume: Christina Aguilera, Pink, Kelly Clarkson, Foo Fighters, R. Kelly, Kesha, Alicia Keys, Kings of Leon,Shakira, Sia, Britney Spears, Justin Timberlake, Kygo, Martin Garrix și alții.  

Câtă istorie într-un singur obiect!

clepsidra vintage de lemn ceasuri aurii timp
Sursă foto: Pexels

Pentru că, de fapt, asta reprezintă antichitățile. O bucată de istorie adusă în prezent. Oameni, vieți, încercări, proiecte, vise, planuri, toate materializate într-un obiect din alte vremuri. Vremuri care astăzi nu ne mai spun mare lucru. Vremuri care uneori ni se par desuete, împreună cu obiectele care le-au reprezentat. Pe care le aruncăm de cele mai multe ori pentru simplul fapt că astăzi nu își mai găsesc utilitatea.

Ce sens mai are să asculți muzică la gramofon când poți să dai un singur click pe Spotify? De ce ți-ar mai trebui o oglindă venețiană de acum 100 de ani când la fel de bine îți poți cumpăra una mult mai ieftină de la Ikea? Sau vreo mașină de cusut Singer manuală când astăzi poți avea una electrică ce îți coase încă zece tipuri de cusături în plus?

Da, cu siguranță poți compara funcționalitatea obiectelor în sine. Și poți alege fără să clipești unul modern. Beneficiile sunt nenumărate. Însă ceea ce diferențiază antichitățile de aceleași produse ale vremurilor noastre este bucata de istorie pe care o reprezintă. Acea întoarcere în timp. Acea clepsidră ce absoarbe nisipul în loc să îl lase să curgă. Ca un colț din realitatea de acum 100 de ani ce a rămas intactă la mine în casă.

Poate că tocmai de aceea mă fascinează atât de tare antichitățile. Și recunosc că m-am bucurat din tot sufletul atunci când am descoperit Antic Shop, un fel de târg de antichități aflat la un click distanță. Sau mai bine zis, un magazin de antichități online. Asta tocmai pentru că în perioada aceasta tulbure, în plină pandemie de coronavirus, până și acestea au dispărut. Și fără a fi un colecționar în adevăratul sens al cuvântului (cel puțin deocamdată, dar… mai știi?) recunosc că mi-am pus pe lista de achiziție destul de multe obiecte care mi-au atras atenția: de la tablouri, până la oglinzi decorative, câteva monede de pe vremea lui Carol I și un lampadar absolut superb pe care îl și văd în dormitorul meu. Și oare cum aș putea uita? Niște discuri de vinil vechi.

Oferta este suficient de bogată pentru a fi pe gustul oricărui iubitor de antichități. Căci nu trebuie să fii neapărat colecționar înrăit pentru a te bucura de frumusețea unui obiect din alte vremuri. Și da, poți găsi orice îți dorește inima tocmai pentru că este un marketplace, acolo unde poți vinde sau cumpăra diverse obiecte din epoci sau stiluri diferite. Un alt avantaj este faptul că în fiecare zi poți găsi altceva. Îți trebuie doar timp suficient pentru a căuta comoara ascunsă. Căci nu asta faci de obicei la târgurile de antichități? Nu cauți acel “ceva” ce încă nu l-a descoperit nimeni?

Ps. Nu vă mai spun unde am găsit pisica. Deja știți. Mă duc să-i caut și vreun inel de pus în coadă. Că poate mi-o luați voi înainte, acum că v-am povestit ce caut pe Antic Shop.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.